O Galhardo – Este un restaurant dintr-o piață mică din Lisabona, pe care o împarte cu alte 2 restaurante. Aflat la parterul unei clădiri din vechiul cartier pescaresc Alfama, are doar 4 mese.
Mâncarea este delicioasă, prețurile foarte bune, iar localul este îngrijit. Am făcut și o poză la meniu unde se pot vedea preţurile care sunt pentru orice buzunare.

Aici am mâncat prima oară în Portugalia petiscos. În trecut acestea erau gustări care se luau între mese, însa azi s-au transformat în feluri principale.
În Spania se numesc Tapas, însa în Portugalia conţin multe preparate pe bază de peşte.
Noi am luat pâine cu caşcaval şi măsline, câte o supă crema de morcovi cu unt, câte o portie de tocăniţa cu peşte iar partea cea mai interesantă a fost ospătarul când a adus în dreptul mesei noastre un scăunel unde a aşezat un grătar din ceramică. Acolo a pus un cabanos sănătos şi i-a dat foc. Da, acolo lângă noi, lăsându-l să sfâraie iar pe noi salivand.
După 5-10 minute s-a întors cu un şerveţel pe care l-a aşezat peste flăcări, focul s-a stins şi … Pofta bună!
La final, un digestiv din partea casei.
Restaurantul Sacramento din cartierul Chiado este un local elegant, cu servire foarte bună şi mâncare şi mai bună.
Preţurile sunt ceva mai mari, dar eram în luna de miere, ne puteam răsfăţa.
Am ajuns acolo fără rezervare. La intrare am fost întâmpinaţi şi anunţaţi politicos că abia în 15 minute se va elibera o masă dar că putem aştepta în zona de cocktail.
Şi-a luat doar Rareş un cocktail delicios la recomandarea barmanului. Yummy
Ne-am ales din nou preparate cu peşte şi un vin alb să alunece mai bine. Personalul din restaurant ştia să ofere o servire bună; a fost şi pentru prima oară când la deschiderea sticlei de vin, chelnerul a mirosit mai întai dopul de la sticlă să verifice defectul de dop. Vinul a fost foarte bun, nici o problemă.
O cină pentru două persoane, care a inclus coctail, petiscos, fel principal din peşte, o sticlă de vin, o sticlă de apă la 0.75l şi un lava cake la final a costat în jur de 60 EUR.
Destul de mult pentru România, dar rezonabil pentru o capitală europeană din Vest.
Pasteis de Belem – este o brutărie/ cofetărie cu tradiţie în Lisabona în cartierul Belem. Aici poţi încerca cele mai bune pasteis de nata din Lisabona – ei aşa se laudă. Aici a luat naştere reţeta celebrelor prăjiturele şi aici au fost vândute pentru prima dată.
O prajitură costă 1.75 EUR. Poţi să mănânci pasteis de nata bune şi la alte brutării din Lisabona, dar daca ajungi prin această parte a oraşului pentru o gustare.
Time Out Mercado do Ribeira – Hala unei pieţe: piaţa Ribeira, a fost transformată într-un mall pentru mâncare.
În încăpere, pe lateral, sunt tarabe ale unor restaurante unde mergi să comanzi mâncarea şi o primesti apoi călduţă, proaspăt preparată.
Ai la alegere foarte multe tipuri de bucătării şi feluri de mancare.
Poţi lua masa pe tejgheaua tarabei, dar mai ales în centrul halei, unde sunt rândurile de mese.
Locul este foarte curat, preţurile sunt ok şi ai WiFi gratis.
Anul trecut am fost si noi in Lisabona, iar experienta noastra culinara portugheza a lasat de dorit (cu mici exceptii). Pasteis de Belem sunt geniale, iar in mercado do Ribeira am mancat cel mai bun peste ever (facut in stil sushi) . Cu toate acestea, Lisabona e un oras care merita vizitat 😉
LikeLiked by 1 person
Pentru noi a fost foarte bine la capitolul culinar. Dar sunt convinsa ca e usor cand calatoresti sa nu iti placa bucataria locala. Si uneori sugestiile pe care le gasesti chiar si pe internet nu se potrivesc gusturilor personale. Spre exemplu in Croatia, aveam asa sperante sa ne “ghiftuim” cu fructe de mare si peste si cu toate astea am fost dezamagiti de bucataria lor si de ce gasesti la restaurante, desi tot intr-un blog de travel foarte cunoscut citisem ca bucataria croata este excelenta.
In Portugalia, am mancat si noi de mai multe ori Pasteis de Belem – delicioase! si mercado do Riveira este iarasi un loc unde manaci pe cinste!
LikeLiked by 1 person